Abordarea inițială pe Facebook

Publicat pe 11 October, 2012

Dintre toate întrebările pe care le primesc legate de Facebook, cele mai numeroase sunt cele din zona primei mutări. Se pare că, deși interacțiunea prin intermediul unui Like este extrem de simplă, de cele mai multe ori, continuarea este puțin mai dificilă de atât.

Câte Likes pot să dau fără să par prea insistentă? Ce gen de comentarii pot să adaug fără să bată la ochi? Este în regulă să fac Share la posturile lui?

Iar întrebările de acest gen, pot continua la nesfârșit.

Ce spune regula nescrisă a cuceririlor pe net? Că oamenii tind să-și facă o imagine completă pornind de mici crâmpeie de informație despre cei de care sunt interesați. Odată aceste imagini formate, este mai simplu să le păstrezi decât să le schimbi, sigur, cu condiția ca imaginea formată să nu difere în mod fundamental de realitatea existentă.

Altfel spus, trebuie să-i cucerești mai întâi mintea.

La fel ca în viața reală, în mediul online este nevoie de o perioadă de așa-zise ritualuri, în care comunicarea este predictibilă, iar cantitatea de riscuri asumată este minimă. Atât tu, cât și el aveți nevoie de această etapă pentru a înțelege dacă este cazul să mergeți mai departe sau să vă opriți în acel punct.

Întâi de toate, îți recomad să aloci ceva timp ca să-l cunoști pe acest posibil partener. Cea mai simplă modalitate este să te uiți la următoarele:

  • Poza de profil – ce nevoie fundamentală sugerează ea? (vezi zona Strategia, pentru mai multe detalii).
  • Posturile proprii – vor arunca mai multă lumină asupra preocupărilor lui.
  • Shares pe care le-a făcut – reprezintă ce îl poate influența pe acest posibil partener.
  • Comentariile lui – vorbesc despre acele lucruri pe care este dispus să și le asume în public.

În funcție de gradul de apropiere deja existent între voi, se disting două tipuri de situații:

Situația 1 – nu sunteți prieteni pe Facebook

Dacă nu sunteți deja prieteni, este puțin mai complicat. Poți totuși prin a începe să faci Share la unul din posturile lui, adăugând în zona de “Write something…” ceva drăguț, de genul:

Ia te uită ce chestii cool găsesc printre prietenii prietenilor mei. Ar trebui să fac mai des asta :).

Având în vedere această primă mutare de deschidere, este posibil să vină chiar el cu un Friend Request. În caz contrar, poți face încă odată Share la un post de-al lui, dar nu mai devreme de 2-3 zile – nu vrei să pari nici insistentă, nici prea disponibilă.

Dacă nici după acest al doilea Share nu va veni să îți facă un Friend Request, probabil că va trebui să îl faci chiar tu, apoi să aștepți să vezi ce se mai întâmplă.

Situația 2 – sunteți prieteni pe Facebook

Lucrurile sunt mult mai simple în acest caz.  Poți începe printr-un număr oarecare de Likes, din nou nu prea multe. Din observații empirice am constatat că un Like la zece posturi aduce efecte benefice.

Următorul pas, este să începi să comentezi din când în când la posturile lui, cerând informații suplimentare. Este esențial ca aceste întrebări pe care le pui să fie deschise, adică să necesite o oarecare cantitate de efort să îți răspundă, evitându-le pe cele la care se poate răspunde cu un simplu Da sau Nu.

De exemplu, dacă vezi că face public că s-a dus la o cafenea sau restaurant anume, întreabă-l ce i-a plăcut cel mai mult acolo sau și mai bine, ce ar putea să îți recomande dacă te-ai decide să mergi și tu în același loc.

Apoi, în funcție de inspirație, poți începe să ridici ștacheta așteptărilor. Comentarii apreciative, care însă conțin o provocare de genul “este ok, dar poți mai mult” pot fi adevărate trambuline într-o cucerire pe net.

De exemplu, dacă el pune o melodie pe youtube, poți adăuga primul comentariu apreciativ de genul:

Ah, melodia asta era exact ce simțeam că am nevoie! Mulțumesc pentru idee.

Apoi, la următoarea melodie pusă, poți adăuga comentariul cu cârlig:

Da, nu-i rea nici asta, dar parcă mai bună a fost aia dinainte. Mai vreau!

La rândul tău, poți posta melodii similare, care să îi atragă atenția asupra similarităților dintre voi, a punctelor comune de interes existente și așa mai departe.

Însă, înainte să aplici oricare dintre aceste sugestii de abordare pe Facebook, încearcă să petreci câteva minute căutând răspunsuri la întrebări cum ar fi:

În ce fel te va face pe tine să evoluezi o eventuală relație cu acest bărbat?

Pentru mai multe detalii, te invit să consulți și secțiunea Ajută-mă să îl cuceresc!

Comentarii

Niciun comentariu :(

Copyright © 2017 - Cucerește-l - Toate drepturile sunt rezervate.     Termeni și Condiții