Cum să îl determin să facă cum vreau eu?

Publicat pe 11 November, 2012

Dacă aș avea un un bănuț pentru fiecare dată când am primit această întrebare, aș putea să îmi cumpăr liniștit seria completă a romanelor din Dune :).

Înainte de orice altceva, dă-mi voie să te mai întreb odată:

Ești sigură că asta vrei?

 Adică, îți dorești lângă tine o momâie fără inițiativă personală, căreia să îi spui în permanență ce trebuie să facă? Pentru că acesta este prețul pe care conducătorii autoritari trebuie să-l plătească pentru comportamentul lor.

În schimb, cum ar fi dacă ți-ai dori să-l determini să facă ce vrea el? Adică, să ajungi ca regulile după care el se ghidează să se încadreze la fix în modelul tău despre lume și viață.

Privind lucrurile din această perspectivă, strategia de abordare tinde să se deplaseze de la utilizarea forței brute către persuasiunea charismatică. Astfel, celebra dilemă:

Cum să-l fac să nu mai iasă cu prietenii la băut?

se transformă pe dată în

Cum să-l fac să își dorească să iasă împreună cu mine în oraș (să stea cu mine acasă)?

Acest “să își dorească” presupune o abordare total diferită de cea a reproșurilor și a îmbufnării; necesită, înainte de toate, disponibilitate de-a găsi răspunsuri la întrebări ce vă privesc pe amândoi, în egală măsură:

  • Care este nevoia fundamentală a partenerului meu? (vezi Strategia pentru mai multe detalii)
  • În ce mod vine comportamentul meu în întâmpinarea acestei nevoi a lui?
  • Ce își dorește el, mai mult și mai mult, de la o femeie?
  • Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult satisface comportamentul meu actual această dorință?
  • Ce din mine ar rămâne și ce ar trebui să se schimbe ca să devin, teoretic, unul din prietenii lui de ieșit la bere?
  • Care sunt concesiile pe care le pot face? Dar lucrurile la care nu vreau să renunț?

După ce te-ai gândit la ce vrea el, pune-ți încă odată aceleași întrebări, de această dată din punctul tău de vedere:

  • Care este nevoia mea fundamentală?
  • În ce mod vine comportamentul lui în întâmpinarea nevoii mele?
  • Ce îmi doresc eu, mai mult și mai mult, de la un bărbat?
  • Pe o scară de la 1 la 10, cât de mult satisface comportamentul lui actual această dorință?
  • Ce din el ar rămâne și ce ar trebui să se schimbe ca a devină, teoretic, una dintre prietenele mele de mers la shopping?
  • Care sunt concesiile pe care cred eu că le poate face? Dar lucrurile la care nu vrea să renunțe?

Odată obținute și aceste răspunsuri, poate începe etapa de deplasare identității partenerului către un set de noi coordonate.

Să presupunem că tu chiar îți dorești să stea mai mult cu tine și mai puțin cu prietenii lui. În acest caz, o primă mișcare ar putea începe prin ridicarea mizei ieșirilor lui fără tine:

Când te vezi următoarea dată cu băieții? Că mă gândeam să îmi strâng fetele și să ieșim și noi. Dacă tot rămân singură, măcar să folosesc la maximum timpul acesta.

Două cuvinte atrag imediat atenția în discursul de mai sus, anume singură și la maximum, efectul fiind unul care probabil nu va întârzia să apară, deoarece cele mai bune amenințări sunt cele care nu par, dar sunt.

Expresia “la maximum” vine și induce țintei ideea de exces, de situație afară-din-normal, unde aproape orice se poate întâmpla și totul este posibil. Din acest moment, este foarte posibil ca partenerul tău să realizeze că următoarea lui ieșire poate duce la un exces de-al tău, lucru care nu are cum să-l bucure.

Este probabil să încerce să-ți reproșeze că nu este cazul să te răzbuni, ieșind la rândul tău de una singură. Dacă se întâmplă așa, poți oricând să te depărtezi de imaginea femeii răzbunătoare, în favoarea celei rafinate:

Dar nu ies ca să îți fac ție un rău, ies ca să îmi fac mie un bine. Ca și tine, ador să fiu printre prieteni și să mă simt bine.

Se spune că cel mai eficient mod de-a motiva pe cineva este să-l faci să alerge după plăcere, în timp ce fuge de durere. Aplicând acest model în cazul partenerului tău, constatăm că el doar fuge de durere în acest moment, fără să alerge după o plăcere anume.

Motivarea prin plăcere este una mult mai simplă decât pare la prima vedere. O “ședință” de masaj thailandez, o vizită programată la salonul X auto, invitat cuplul Y în vizită, chiar în ziua în care, minune, tocmai trebuia să se vadă cu băieții, pot reprezenta tot atâtea motive pentru care el să anuleze, de bună voie, respectiva ieșire.

În încheiere, lucrurile stau simplu. Pentru a convinge pe cineva ca de bună voie să facă altceva decât ceea ce face, trebuie ca noua activitate să-i aducă o cantitate mai mare de satisfacție decât precedenta.

Și nu uita, când decizi să depui efort pentru a îl cuceri/păstra, întreabă-te mai întâi cum te ajută pe tine să evoluezi relația cu respectivul bărbat. Timpul reprezintă viață, iar din acest motiv, merită să te gândești de două ori înainte de a-l investi.

Comentarii

  1. multumesc pt articol. e f practic. nu l-am folosit ca sa-l determin sa faca ce vreau eu. dar ne-a trecut f frumos timpul ieri in trafic incercand sa raspundem amandoi la intrebarile astea cu nevoia fundamentala. si am aflat lucruri noi…. desi pare imposibil dupa 25 de ani de “parteneriat”.
    felicitari pt site. imi place la nebunie :)

    monica pe 22 November, 2012 la 11:26 am

  2. Servus, Monica,

    Mă bucur mult că ți-am putut fi de folos prin intermediul acestui articol :).

    În privința acelor lucruri noi, am la tine o mică sugestie, poate îți folosește. Data viitoare când sunteți în trafic, jucați “Ce ar fi dacă?”, bazându-vă pe noile informații. Luând un exemplu practic, dacă să zicem te gândești că partenerul tău ar avea ca nevoie fundamentală varietatea, formulează o întrebare de genul: “Știind că nevoia lui fundamentală este varietatea, ce aș putea eu face mâine diferit față de ceea am făcut ieri?”. Apoi, ajută-l și pe el să îți pună o întrebare similară, bazată pe nevoia ta fundamentală. Atenție să nu iasă cu cearta, mai ales când unul dintre voi conduce! :).

    Dan Rădoiu pe 22 November, 2012 la 12:06 pm

  3. “Și nu uita, când decizi să depui efort pentru a îl cuceri/păstra, întreabă-te mai întâi cum te ajută pe tine să evoluezi relația cu respectivul bărbat. Timpul reprezintă viață, iar din acest motiv, merită să te gândești de două ori înainte de a-l investi.” ar trebui sa fie printre primele intrebari. Daca in business avem Lean Development/Manufactoring, ar trebui sa avem aceeasi abordare si in viata privata. Eliminarea tuturor elementelor care provoaca irosirea resurselor. In cazul acesta resursa esti chiar tu.

    Denis pe 22 November, 2012 la 1:16 pm

  4. Deși spusă dur, afirmația ta este una perfect adevărată. O singură mențiune aș avea de făcut. Înainte să poți decide dacă cineva te ajută sau nu să evoluezi, trebuie să-ți definești mai întâi ce reprezintă pentru tine evoluția. Într-un fel va vedea o persoană care își dorește înainte de toate stabilitate (un job mai bun, o casă mai aranjată) și în alt fel cineva care își dorește să evolueze pe plan personal și/sau profesional (o mai bună cunoaștere de sine, un set mai bogat de abilități etc).

    Dan Rădoiu pe 22 November, 2012 la 1:38 pm

Copyright © 2017 - Cucerește-l - Toate drepturile sunt rezervate.     Termeni și Condiții