Cum a apărut această carte

A A

În urmă cu ceva vreme, în timpul unei ședințe de coaching cu o doamnă interesantă (care mi-a devenit între timp prietenă bună), am primit o întrebare excelentă. În timp ce ne concentram pe aplicarea practică a principiilor de persuasiune în leadership, ea m-a întrerupt brusc:

Este posibil să mă folosesc de aceste mișcări de jiu-jitsu mental pentru a-mi găsi un tip mișto pe Internet? Că în altă parte, e mai greu. Tu mă știi, când eu plec de la birou, până și barurile sunt închise. Cât despre weekend, este singurul moment în care mă pot odihni și eu cât de cât. Mă rog, asta când nu vine mama în vizită.

În plus, m-am plictisit de toți băieții-mamei cu care mă tot trimit rudele bine-voitoare la întâlniri  în ultima vreme. Bunica zicea că dacă nu se șterge la nas cu mâneca de la cămeșă, am dat lovitura… dar parcă eu mi-aș dori un pic mai mult de la viață. Mă pot ajuta aceste principii de persuasiune să-l găsesc pe Făt-Frumos? Deși, dacă stau mai bine să mă gândesc, s-ar putea ca Zmeul să fie ăla mai răsărit.

În acel moment, am realizat că aceasta era cartea care mă aștepta să o scriu. Restul este istorie.

Copyright © 2017 - Cucerește-l - Toate drepturile sunt rezervate.     Termeni și Condiții